Mobilități Erasmus+ 2022

 
 

 

ERASMUS+ schimbă vieți, deschide drumuri, formează caractere, creează amintiri ce durează o viață, iar USAMV te susține pentru ca tu să îți atingi potențialul maxim.

ERASMUS+ este programul UE care te sprijină să urmezi o formare în mediul internațional, să fii recunoscut ca specialist la nivel european în domeniul tău.

 

De ce să alegi un program Erasmus+?

Mai mult decât o mobilitate, este o experiență de viață;

Recunoașterea studiilor și a stagiilor de practică în străinătate prin programul Erasmus+ este garantată prin reglementări clare;

Universitatea parteneră nu e doar o instituție la care aplici pentru obținerea unei diplome, ci un proiect intelectual, care te pregătește pentru viață și pentru job;

Te familiarizezi cu modul în care se desfășoară un proiect la nivel international;

Cunoști alte culturi, descoperi obiceiurile altor țări, îți faci prieteni pe viață din toate colțurile lumii;

Te perfecționezi sau înveți o limbă străină. Imersiunea completă îți va permite sa înveți foarte bine o limbă străină, accentul său și particularitățile sale;

Îți îmbogățești CV-ul cu o experiență care va demonstra capacitatea ta de adaptare, de integrare și de mobilitate.

 

Cine poate accesa programul Erasmus+?

Absolvenți ai primului an de studiu;

Studenții integraliști;

Vorbitorii unei limbi străine (engleză/franceză/italiană/spaniolă).

 

Ce programe poți accesa?

Mobilități de studiu (5 luni - cel mult un an universitar) la una dintre cele peste 90 de universități partenere;

Stagii de practică profesională (2-12 luni) la firme de renume din domeniu.

 

Ce finanțare primești?

540 - 750€ / lună bursă Erasmus;

200€ / lună supliment cumulativ oferit de USAMV București;

250€ / lună supliment cumulativ pentru categorii defavorizate.

 

Cum te înscrii?

Prima perioadă de selecție Erasmus+ pentru anul universitar 2022-2023 s-a încheiat pe 14 martie 2022, însă vor urma și altele, în vederea accesării mobilităților de studiu SMS și practică SMP. Acestea se referă la mobilități de studiu de cel puțin 5 luni și cel mult un an academic, precum și stagii de practică de minim 2 luni. Completează formularul dacă ești interesat să afli mai multe detalii despre programul Erasmus+.

 

Formular preînscriere

Completează acum

 

Care sunt criteriile de selecție?

Situația școlară;

Competențe de limbi străine;

Lista universităților partenere cu programe de studiu complementare.

Verifică lista universităților partenere aici.

 

Ce trebuie să conțină dosarul de candidatură?

Scrisoare de intenție;

CV;

O recomandare de la un cadru didactic;

Situația matricolă a anilor de studiu încheiați (în cazul studenților de la licență și master);

Adeverință care să ateste calitatea de doctorand (acolo unde este cazul).

 

Contactează coordonatorul Erasmus al facultății la care ești înmatriculat.

Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere: Conf. dr. Dana Popa - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

 

 

Erasmus+ este programul Uniunii Europene în domeniile educație, formare profesională, tineret și sport pentru perioada 2021-2027; acesta oferă oportunități de mobilitate și cooperare pentru toți actorii implicați activ în domeniile menționate, fie ca persoane sau ca instituții/organizații.

Programul este un instrument-cheie care sprijină îndeplinirea obiectiveleor stabilite la nivel european prin Spațiul european al educației, Planul de acțiune pentru educația digitală (2021-2027), Strategia UE pentru tineret, Agenda pentru competențe în Europa și Planul de lucru al Uniunii Europene pentru sport.

Obiectivul general al programului Erasmus+ este de a sprijini dezvoltarea educațională, personală și profesională a persoanelor care își desfășoară activitatea în domeniile educație, formare profesională, tineret și sport.

Tipuri de proiecte: Erasmus+ finanțează proiecte de mobilitate a persoanelor în scopul învățării și proiecte de cooperare între organizații și instituții. De asemenea, programul oferă sprijin pentru cooperare în domeniul politicilor la nivelul UE.

Prioritățile generale pentru perioada 2021-2027 sunt includerea și diversitatea, transformarea digitală, mediul și combaterea schimbărilor climatice și, în cazul sectorului de tineret, participarea la viața democratică.

 

Contact:
Dr. Ecaterina Ştefan
Coordonator instituţional Erasmus+ USAMV Bucureşti
Serviciul Relaţii Internaţionale (Corp A, Rectorat, parter)
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.